Povestea Noastră
Cum am inceput?
Era prin 2003 cândnd am văzut pentru prima dată un aparat de lapte de soia. Era pe rafturile unui magazin din Austria. Doream din tot sufletul să îl avem! L-am luat. Costa în jur de 200 euro, aproape un salariu pe atunci. Era o inovație, o noutate să putem face lapte din soia cu el, nu se cunoștea în România conceptul de lapte vegetal pe atunci. Aveam un vis „nesimțit” cu acest aparat, vroiam să îl aibă toți vegetarienii in bucătăria lor, dar era destul de scump. Așa că am început să lucrăm la acest vis, să ne documentăm, să proiectăm, să colaborăm cu specialiști pâna ce s-a născut primul aparat HAPAX de lapte de soia. HAPAX? Da! În limba greacă HAPAX înseamnă PRIMUL! Am fost primii producători de aparate pentru lapte soia din România. Am înregistrat și omologat această marcă!
De atunci au trecut aproape douăzeci de ani. Am scos pe piață opt modele de aparate, unele foarte reușite , altele mai puțin satisfăcătoare, am studiat și reinventat în timp, am invățat din greșeli și am continuat să lucrăm în continuare. Momentan avem în proiect al nouălea model de aparat, unul frumos, inovativ și de mare folos în bucătărie! Toate la preț rezonabil acceptate pe piața românească și pe piața din Europa.
Cum am continuat?
Odată cu marea forfotă din bucătării, explozia de produse preparate rapid și apariția a feluritelor mâncăruri instant ne-am gândit să ținem pasul cu vremurile în care trăim dar totuși să menținem nivelul ridicat al mâncării sănătoase iarăși ne-am pus pe treaba. Am pus, am luat, am amestecat, am cântarit, am calculat și așa s-a născut LAPTELE PRAF HAPAX , un răspuns alternativ mai rapid al laptelui vegetal. Nu am acceptat oferta pieței de a amesteca în conținut tot feluri de adaosuri, zahăr sau alte făinuri. NU! Laptele praf HAPAX este curat! NU are E-uri, NU are zahăr, NU are adaosuri. Este un produs PREMIUM comercializat cu succes în ultimii 10 ani la un preț convenabil. Este primul lapte praf din Europa care este produs la standarde ridicate!
Viziunea noastra:
VEGAN HARMONY este viziunea noastră! Al doilea „copil” al nostru dupa Hapax. O armonie plăcută între hrană și viața ta, între căutarile tale și bucuria de a găsi ceva pe gustul tău. Suntem convinși că hrana pe baza de plante este medicamentul secolului 21, credem că într-o lume bolnavă, generația noastră are nevoie de o reformă a sănătății corecte. Din experiențele zilnice vedem lipsa produselor vegane de pe rafturile magazinelor și din bucătăria oamenilor, care doresc să trăiască sănătos. Observăm că încep să apară aceste produse din ce în ce mai mult, ne bucurăm pentru acest demers bine conturat. Dorim să găsești produse după inima ta, după gustul tau pentru viața ta!


În magazinul nostru online dorim să vă facem cunoscute mai multe produse, baze de produse vegane, produse finite vegane dulci și sărate, astfel încât să poți găsi printr-un clic, atât produsul finit cât și baza vegană dacă dorești să prepari tu însuți preparatul. În perioadele de post, în perioadele de sărbătoare sau de vacanțe dorim sa fii oaspetele nostru. Vei găsi rețete probate și gătite cu succes, vei găsi cursuri online de gătit, suport pentru viața vegană, o multitudine de sfaturi credibile.
De ce avem nevoie din partea ta?
De încrederea ta acordata, de puțin din timpul tau, de un gram de voință, de răbdarea ta! Știm, aceste sunt valori de preț, îți promitem că încercam să nu te dezamăgim. Vrem sa fim prietenul tău!
Alături de tine de aproape 20 de ani! Îți mulțumim!